Cât timp ofer copilului meu? Altfel de părinți?

Zilele trecute m-a întrebat un prieten dacă mai avem timp pentru noi. Mi-a zis că ne-a văzut peste tot cu David, că-l ducem acolo, dincolo, că viața noastră se învârte în jurul lui. Cum facem să găsim timp și pentru noi?

Adevărul este că de vreo 8 – 9 ani viața chiar se învârte în jurul lui David. Am hotărât de mult că trebuie să-i oferim tot timpul nostru pentru a putea spera măcar că facem tot ce putem pentru ca el să trăiască independent în lumea asta.

Autismul l-a privat pe David în primul rând de timp. Anume că la început viața lui a fost una paralelă, din care ieșea strict pentru satisfacerea unor nevoi. Și chiar și acolo era greu de atins.

De când a început să comunice, a descoperit lucruri minunate în lumea noastră. Doar că pentru a le înțelege, David trebuie mai întâi să cupleze informațiile noi cu noțiuni și emoții prezente deja în mintea lui. Și pentru asta are nevoie să-și reconfirme anumite idei, să primească chiar aceleași răspunsuri de la noi de mai multe ori. Și pentru asta, ziua lui David ar trebui să aibă 48 de ore, nu 24.

Asta aduce după sine discuții interesante cu el, cu subiecte din toate domeniile. Aproape toate. Prietenii noștri știu pe pielea lor, atunci când se întânesc. Avem însă prieteni mulți oameni minunați, care au răbdare pentru David.

Am remarcat că David este încă într-o perioadă în care mintea și caracterul lui pot fi șlefuite. Și atunci orice minut petrecut cu el este un minut câștigat. De noi, dar și de el.

Încercăm să-i programăm activitățile în așa fel încât să facem multe lucruri în comun. Acum trei ani s-a apucat de escaladă, la o lună după el a început și Miki și abia acum o luna m-am apucat și eu. În felul acesta avem doua zile pe săptămână în plus în care facem ceva în comun.

Pentru că-i place să fotografieze și să călătorească, timpul nostru liber se scurge printre excursiile pe care le facem și în care ne încărcăm bateriile alături de el. El este foarte fericit când e plecat de-acasă…

Din păcate sau din fericire, nu suntem niște părinți normali. Suntem părinți terapeuți și timpul pe care îl petrecem cu David este terapie pentru el și speranță pentru noi. Și am hotărât să-i dedicăm tot timpul nostru. Pentru că nimic nu e mai important decât copilul nostru.