V-am spus de multe ori că în fiecare zi, pentru a învinge autismul ducem o luptă. O luptă crâncenă, care se întinde pe mai multe fronturi și care acaparează felul nostru de a fi și aproape tot timpul nostru.
În fiecare an încerc să găsesc timp pentru a vorbi despre oamenii care sunt implicați direct în terapia lui David, camarazi de front în lupta noastră.
Pentru că toți care duc o astfel de luptă trebuie să aibă lângă ei o echipă. Și echipa este cel mai important factor în obținerea unor rezultate bune în terapie și în evoluția unui copil autist.
Și pentru că părinții copiilor autiști trebuie să știe că există specialiști, terapeuți, psihologi care își fac treaba admirabil.
Acasă lângă David e în primul rând Mami, persoana cea mai dragă lui. Mikișor continuă atât educația de la școală, cât și terapia. Fără ea, nu știu unde ar fi fost David acum. Aș vrea să-i pot da viața mea.
Echipa propriu zisă de terapeuți este probabil cea mai bună pe care a avut-o David până acum.
Coordonatorul de terapie al lui David este Geanina Bucuroiu, psiholog acreditat BCaBA, de la Centrul Medical Napocensis. Trei cuvinte care spun totul: profesionalism, implicare, sinceritate. Alături de ea, Marian Tatomir, terapeutul lui David, completează echipa centrului Napocensis care se ocupă de David.
De la Centrul Napocensis, David primește și tratament homeopat, recomandat de Dr. Radu Naghiu. Radu Naghiu este persoana care a găsit întotdeauna cuvintele potrivite pentru a ne explica ce se întâmplă cu David și cum îl putem ajuta.
David la școală merge însoțit de Andrei Voinescu. Deși mereu în umbră, Andrei a devenit în două luni parte din viața lui David. Mai mult, el ne ajută mult pentru a ne șlefui comportamentul cu scopul de a-l ajuta mai mult pe David. Andrei va deveni în scurt timp terapeut acreditat (Registered Behavior Technician). Îi mulțumim mult pentru răbdare și pentru tot timpul suplimentar pe care îl petrece cu David și cu noi.
De educația școlară a lui David se ocupă doamna profesoară Ramona Giurgea și întreaga echipă de la Școala Metropolitană Arc. David nu numai că vine acasă cu achiziții, însă își dorește tot timpul să meargă la școală. Atât profesorii cât și colegii îl înconjoară cu multă dragoste și deși multe, orele petrecute la Școala Arc îl bucură enorm. Radu, colegul și prietenul lui este mereu alături de David și îl conduce pe drumul greu pe care el l-a parcurs deja.
În afară de asta, David mai are timp doar pentru echitație și cățărare.
Echitația o face la Topper, cu Maria Bogoescu, săptămânal. Între David și Maria s-a stabilit o legătură specială. În fiecare sâmbătă ei discută mult în timpul plimbării cu căluțul Rody, David așteptând cu nerăbdare fiecare întâlnire.
La cățărare mergem la ”Fabrica de cățărat”, unde Cristi Marciu îl poartă pe David pe trasee faine, cu multă răbdare.
Echipa lui David nu se încheie aici. Camarazi de front sunt toți cei care îi zâmbesc lui David sau pătrund în viața lui prin orice mod. Camarzi de front sunteți și voi cei care citiți aceste rânduri. Vă mulțumim!