Mai întâi a fost o lovitură la nivelul genunchilor, venind din spate. Instinctiv m-am întors să văd cine se ține de glume. Mișcarea de rotație a corpului a amplificat căderea care a urmat.
În fața ochilor alternau lumina și întunericul. Aerul se amesteca cu zapada și senzația de sufocare era pregnantă. Am înțeles că mă rostogoleam și că odată cu mine se ducea zăpada la vale. Avalanșă!
Exact când am reușit să respir mai bine știind că urmează din nou să cad cu fața în jos m-am oprit. De data asta nu mai vedeam decât puțină lumină, dar mi-am dat seama că eram cu fața în sus.
De mâna dreaptă era legat încă, printr-o minune pioletul. A fost suficient să ridic mâna cu pioletul și s-a făcut lumină, am tras aer în piept. Am strigat-o pe Mikișor și apoi l-am strigat pe Ducu.
Acolo sus se hotărâseră deja lucrurile. Din fericire în bine. Am auzit-o pe Mikișor strigându-ma și spunându-i cuiva (lui Ducu) ”E aici!”.
Mâinle lor au fost suficiente să mă elibereze din pulberea de zăpadă. Eram sănătoși toți 5. Fusesem foarte norocoși. Doar eu fusesem semi îngropat (eram cel mai greu și căzusem de sus, deoarece închideam grupul).
Ne-am strâns unii în alții și am hotărât să părăsim acel versant instabil. Nu era timp de vorbe. Abia după 10 minute de goană la vale, ne-am oprit să facem bilanțul.
Se pierduse mult echipament și nu era momentul să-l căutăm. Inventarul arăta că mai aveam doar doi pioleți și un băț de ski.
Ducu își pierduse ochelarii (de vedere). Dar spărgea zăpada în fruntea grupului fără să se oprească. Ca o mașină.
Din când în când se uita la mine. Ne înțelegeam din priviri. Știam ce vroia să-mi spună. Nu a fost nevoie să le spunem fetelor și colegului de tură nimic. Eram în mare pericol.
Atât din dreapta cât și din stânga curgeau avalanșele – la distanțe mari de noi. Cu zgomot de locomotive, zăpezile instabile de sus veneau la vale. Se opreau mai sus decât noi. Deocamdată.
Aveam de făcut mai multe traversări – văile alpine superioare se vărsau în special pe partea dreaptă a văii coborâte de noi. Am întins balustrade și am trecut pe rănd.
La una din văi s-a pornit din nou urgia. Jumătate de grup înainte de vale, jumătate după. Între noi o semicoardă statică ancorată în doi pioleți. Avalanșa s-a oprit din fericire mai sus, dar suflul ei ne-a dărâmat aproape și ne-a umplut de ace de zăpadă fețele.
Ne-am reunit cu lacrimi în ochi și am pornit din nou la vale. Mai repede către pădure, acolo unde ne simțeam în siguranță. Înainte de pădure zăpada era imensă, intram de multe ori până la șold.
Acolo Ducu m-a rugat să merg eu primul. Își consumase multă energie și era pe jumătate orbit de sclipirea necontenită a zăpezii.
Drumul prin pădure a fost mult mai ușor și amenințarea continuă a avalanșelor rămăsese ca un tunet surd în spatele nostru. Stratul de zăpadă scădea, înaintarea noastră era deja mai ușoară și după aproape 6 ore de coborâre pășeam pe străzile bine cunoscute ale orășelului amuțit de viscolul de sus.
Am vrut să vă povestesc această întâmplare petrecută în munții noștri, cu o avalanșă formată la 2000 m doar din pulbere de zăpadă, deoarece de sâmbata trecută, gândul îmi este necontenit la șerpașii și alpiniștii din tabăra de baza de pe Everest. Și la nepalezii loviți de cutremur.
Și la al nostru Alex Găvan, care a refuzat cererile insistente de interviuri via telefon pentru că ”avea treabă”. Adică pe românește salva oameni.
Operațiune de salvare pe Everest. AFP Photo/Roberto Schmidt)
Avalanșa de pe Pumori (provocată de cutremurul de 7.9 de sâmbătă), care a devastat tabăra de bază de pe Everest a fost de 1000 de ori mai puternică decât cea trăită de noi pe Valea Cerbului. Și plină de pietre, gheață și zăpadă compactată.
Pe măsură ce s-au evacuat răniții, alpiniștii și șerpașii au zburat și ei, cei mai mulți, ca și Alex, să-i ajute pe nepalezii atât de greu loviți de cutremurul de sâmbătă, în orașele de jos.
Iată tweet-ul de azi al lui Alex Găvan:
Cinste lui Alex și celorlalți alpiniști, o rugăciune pentru cei pierduți, atât pe munte cât și în sfărâmăturile caselor din Kathmandu și celelalte orașe greu încercate.
Un alpinist de la tabăra de bază a filmat ceea ce vedeți mai jos.
Nu vreau să scriu aici nicio cifră. Au murit mulți acolo și mai mulți în orașe.
Dumnezeu să-i odihnească în pace pe toți!
