Dorință pentru lectură mi-au inspirat-o mama și bunica din partea mamei. Mama mi-a citit povești când eram mic, iar bunica, având mai mult timp, avea răbdarea să-mi citească din Jules Verne. La începutul anilor 80 se reedita Jules Verne în România și bunica a citit până la sfârșitul vieții sale toată colecția.
Nu înțelegeam toate noțiunile tehnice pe care Jules Verne, un vizionar grozav, le evoca în fantasticele sale aventuri. Dar foarte multe dintre ele au rămas în memoria mea inclusiv mai târziu când am învățat despre ele în școală sau la liceu. Iar modul în care le punea Jules Verne în poveștile sale mă făcea să mă simt explorator, inventator, vânător sau simplu călător.
După ce am învățat să citesc, m-am lansat în aventura vieții mele. Am reușit să citesc primul volum din Winetou al lui Karl May și imediat după, Insula Misterioasă și apoi 20000 de leghe sub mări ale lui Jules Verne. Apoi nu am mai avut limite prea multe. Biblioteca părinților a fost refugiul nostru în acea lume cenușie, fără televizor, internet și de multe ori fără energie electrică.
Pe vremea aceea profesorii ne îndrumau către lectură și gimnaziul și apoi liceul au fost perioadele în care am citit sute de cărți (în casă aveam îmi aduc aminte vreo 1200, așa că pot să spun că am fost cam puturos…).
Mă bucur nespus atunci când primim propuneri de colaborare pentru evenimente care îndrumă copiii spre lectură. Kooperativa 2.0 este partener media într-un astfel de eveniment, pe care cu multă bucurie vi-l prezint mai jos!
Asociația Curtea Veche organizează NARATIV – festivalul de lectură pentru copii, proiect cultural finanțat de ARCUB în cadrul programului cultural “Ești București”. Evenimentul va avea loc la Librăria Cărturești Verona în perioada 21-27 septembrie și va cuprinde o serie de activități gratuite susținute de pedagogi non-formali, artiști, specialiști în educație și psihologia copilului.
Destinat în principal copiilor cu vârste între 8 și 14 ani, programul festivalului propune atât ateliere interactive (printre care Teatrul Cititorilor, Roman Grafic, Storytelling, Rime și Ghicitori pentru dezvoltarea fluenței timpurii), spectacole lectură, cât și conferințe dedicate părinților și cadrelor didactice prin care se prezintă tehnici de încurajare a lecturii în rândul celor mici. Toți cei care doresc să participe la eveniment se pot înscrie gratuit pe site-ul www.narativ.ro de unde pot afla și calendarul complet al activităților.
<< Numărul scăzut al cititorilor, rata de nepromovare a examinărilor naționale și lipsa gradului de înțelegere a textelor ne arată că trebuie să le demonstrăm tuturor elevilor din București că cititul este distractiv. Cred că în noi, adulții, stă responsabilitatea de a aduce lectura mai aproape de sufletul copiilor și, în acest sens, am pregătit o adevărată sărbătoare dedicată actualilor și viitorilor cititori. >> declară Iren Arsene, președinte al Asociației Curtea Veche.
Evenimentul are și o componentă caritabilă prin strângerea de fonduri online și cutii de donații amplasate în Librăriile Cărturești. Fiecare sumă donată ajută la integrarea copiilor din mediul rural în programul național de lectură “Cărțile copilăriei” prin care Asociația Curtea Veche realizează donații de carte și creează cluburi de lectură în comunități din medii defavorizate.
Event special creat pe pagina
Mai multe detalii despre Asociația Curtea Veche și programul național de lectură “Cărțile copilăriei” puteți afla de pe site-ul www.asociatiacurteaveche.ro și Facebook.com/AsociaţiaCurteaVeche.
www.asociatiacurteaveche.ro, cartilecopilariei@curteaveche.ro
Str. Aurel Vlaicu nr. 35, Bucuresti, Tel.: (+4021) 222 57 26; 222 47 65
Proiect cultural finanțat de ARCUB în cadrul programului cultural “Ești București”
Sponsori: Kaufland și Curtea Veche Publishing
Parteneri: Cărturești, Scorseze Ambulanță, United Media România, Prodocens Media, Elevate, Sameday
Courier, Herlitz, Pelikan
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio România București, Evz.ro,
Evenimentul Zilei, Kooperativa 2.0, Observator Cultural, Urbankid.ro, ȘtiriONG, SuntPărinte.ro,
Didactic.ro, ExamenulTău.ro, GoKid!, The PR Journal
Eveniment susținut de Itsy Bitsy