To Love and Let Live

To Love and Let Live

Adrenalina acestei întâmplări mi se diluează lent în sânge. Chiar și după aproape 72 de ore de când s-a întâmplat, simpla rememorare îmi aduce fiori. De joi după amiază mă tot gândesc la ce s-a întâmplat și mă întreb cum ar fi fost mai bine să fac. Dacă am făcut ceva, pentru că nici asta nu mai știu. Știu doar că oricât de intense vi se vor părea frazele de mai jos, Runa e bine acum și la fel sunt eu.

De când o avem pe Runa (aproape un an), în fiecare zi când îl luam pe David de la școală, Runa mergea cu mine. Parcam lângă lac și ne plimbam pe malul lui cele 10 – 15 minute până când David ieșea de la ore.

Joi a fost ultima zi de școală pentru David la King’s Oak și chiar mă gândeam plimbându-mă că nu vom mai veni prea des pe aici. Am ajuns la colț și ne-am întors către locul unde parcasem mașina – la vreo 150 m de unde mă aflam.

I-am văzut venind mai întâi cu coada ochiului, apoi direct la 10 m de mine. Doi câini mari, de genul dog german sau belgian, nu știu exact. Unul era drept în față, celălalt ne flancase deja pe dreapta. În stânga este un gard de împrejmuire provizorie, către care am început să o duc pe Runa, pentru că ambii câini mârâiau și era evident că nu aveau intenții bune. Runa simțea ceva, dar ca de obicei nu a arătat agresivitate (a crescut 5 ani într-un adăpost cu 160 de câini). Le-am vorbit, încercând să par ferm, dar deși nu mi-e frică de câini în general, atunci mi-a fost frică, pentru Runa.

În secunda în care am privit în stânga ca să îmi dau seama la ce distanță eram de gard (în spate era lacul, în față și în dreapta erau agresorii) unul din câini era deja la gâtul Runei și atunci m-am gândit că trebuie să o iau în brațe, altfel o pierd. Al doilea o apucase de laba din față. Cu mâna stângă o ridicam pe Runa în aer, cu dreapta îl loveam pe unul dintre ei cu o sticlă de plastic (goală) pe care o aveam în mână.

Primul i-a dat drumul de la gât și și-a înfipt colții în coapsa ei și tot ce vedeam era sânge. Am reușit printr-un miracol să-l împing și pe al doilea și m-am aruncat cu Runa în brațe către gardul de sârmă. Amândoi săreau la mine, dar nu mai ajungeau la Runa. Atunci am început să țip, să urlu, în română și engleză. Am auzit răspunsuri și vedem venind către noi niște oameni, imaginile lor erau întrerupte de capul unuia dintre câini care sărea întruna către Runa pe dreapta mea.

Am auzit pe cineva spunându-mi să vin către el, m-am întors și erau doi oameni cu niște bețe / cozi de lopată în mâna care îi forțau pe câini să se ducă către lac. Am început să merg, cu Runa de 20 kg în brațe, ud de transpirație, cu sânge pe pantaloni și pe tricou, către mașină. Cei 100 de metri i-am făcut în foarte mult timp. Lângă mașină (după colțul clădirii) erau niște angajați de la școală care s-au albit la față când m-au văzut. Ei ieșiseră afară la strigătele mele dar nu le localizaseră. Unul dintre ei mă știa și m-a ajutat să o urc pe Runa în mașină. Nu eram în stare să apăs pe butonul telecomenzii.

Tot timpul ăsta, Runa respira greu, dar era conștientă și se uita tot timpul la mine. Avea sânge pe gât și cap, pe lăbuța din față și pe coapsă. Am pornit motorul și aerul condiționat și am ieșit din mașină, sprijinindu-mă de ușă. Cineva mi-a adus apă și mă întreba dacă vorbesc limba româna. Vocea îmi părea departe, dar încet încet îmi reveneam.

Între timp a venit și David care se uita la mine ciudat, căruia i-am zis că suntem bine, dar că trebuie de urgență să o ducem pe Runa la veterinar. A venit și Paulo, proful lui David de geografie, au mai venit și alți oameni, dar nu i-am reținut și am plecat în trombă către veterinar.

Pe drum am sunat-o pe Mikișor și oricât de liniștit am încercat să par, am făcut-o să ia rapid un Uber către veterinarul de lângă casă.

La veterinar am intrat cu ochelarii de soare și la început nu vedeam bine. Am realizat și după ce am pus-o pe Runa pe masa de consultații, cu o mână o țineam pe ea și cu una mi-am dat jos ochelarii. Asistenții începuseră să o tundă pe Runa peste tot unde avea sânge. Le-am zis că Runa e vaccinată la zi. I-au făcut imediat niște injecții și au început să-i caute rănile.

Din fericire, pe Runa o ținem tot timpul cu ham, dar și cu o zgardă. Când a apucat-o de gât, zgarda a apărat-o foarte bine și colții au ajuns undeva lângă ureche, la baza capului. S-a oprit repede hemoragia aici.

Lăbuța din față stânga e străpunsă din ambele părți și din cauza ei, Runa a șchiopătat tare vineri și sâmbătă. Și azi mai șchioapătă, poate mai puțin. Îi vom face o radiografie zilele următoare, să ne asigurăm că nu are vreo luxație sau un menisc sau tendon afectate.

Pe spate nu au ajuns cu colții la piele, au murdărit-o doar cu sânge din boturile lor. A rămas doar cu câteva dungi fără blană, de la mașina de tuns.

Psihic, Runa e bine acum. Se salută și se miroase cu toți prietenii ei din cartier, dând din coadă. Latră la tunete și doarme mult, ca de obicei. Eu nu mi-am revenit încă, mai ales după ce Miki m-a întrebat dacă am realizat că mi-am riscat viața pentru Runa. Fizic am doar o zgârietură pe abdomen, care poate fi și de la Runa, habar nu am.

Referitor la câinii agresori și stăpânii lor. Când plecam spre veterinar, am oprit la colț, acolo unde lucrau muncitorii care m-au salvat, pentru a le mulțumi. De la ei am aflat că cei doi câini locuiau la 2 case mai departe. (deci unde m-au atacat erau la 250 – 300 m de casa lor). Am oprit în fața casei. În curte era o fetiță care și-a chemat bunica. Nu știu ce le-am spus, am încercat să mă abțin, dar cred că eram foarte agitat și vorbeam tare. Ulterior am vorbit la telefonul dat de fetiță cu tatăl ei. Câini scăpați din greșeală pe stradă, nu sunt agresivi etc. Povestea clasică a iresponsabilității.

Am sperat să găsesc niște înregistrări de camere de securitate, dar locul respectiv nu era acoperit de niciuna. Am anunțat oficial la școală că ar trebui să se discute cu proprietarii câinilor, pentru că nu aș vrea ca data viitoare să fie atacat un copil care este așteptat de un părinte cu un cățel. David a venit la mine fix la 5 minute după întâmplare și nu știu cum ar fi fost dacă era și el lângă mine. Am înțeles că proprietarul și-a exprimat către școală intenția de a discuta cu mine și a primit datele mele de contact. Aștept mesajul dânsului cu multă atenție și îngrijorare.

Mi-am găsit resurse să glumesc, pentru că oricum, nu voi duce mai departe această dispută. Ultima lună a fost foarte complicată pentru noi și nu intenționez să prelungesc această stare.

Ca și concluzie, iubiți-vă blănoșii și luați-vă măsuri să evitați astfel de confruntări. Orice îi poate ține la distanță pe agresori e ok. Am primit deja sugestii de spray-uri cu piper samd, dar încă nu sunt convins.

Lăsarea liberă pe stradă a unui câine este neglijență. Dacă sunt doi, mari și agresivi față de alte animale sau oameni, atunci este iresponsabilitate. Nu există nicio scuză.

Notă: ambele poze nu sunt recente.

258

No Responses

Write a response

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.