1538

NU cred că există o umilință mai mare decât îndrăzneala de a solicita și programa analize gratuite cu trimitere de la medicul de familie.

Evident, pentru a obține trimiterea, trebuie să mergi la medicul de familie și ca atare să te învoiești de la serviciu. Nu m-am învoit eu, ci Miki, pentru că lucrează mai aproape de cabinetul medicului de familie. Așa că s-a dus ea și după o oră, m-a sunat victorioasă că a reușit să primească trimiterea către medicul specialist și trimiterea pentru investigații paraclinice. Amândouă erau pentru David. Odată că mergeam să îl vadă medicul psihiatru, un control obișnuit și apoi pentru că ne-am dorit săi facem un set de analize, pe care ni le-a recomandat un medic atunci când David s-a împiedicat, a amețit și a căzut.

Mi-a trimis Miki prin Whatsapp o copie după trimitere și eu am contactat telefonic un centru de analize mai aproape de casă. Nu am putut face nicio programare, pentru că programările pentru analizele decontate de stat se fac doar la centru. Mai mult. deși era 01 noiembrie, îmi spune domnișoara la telefon, s-a epuizat deja numărul de programări, ele s-au făcut la sfârșitul lunii trecute. Ce putem face? Înțeleg că ne putem înscrie pe o listă de așteptare. Dar nu telefonic, ci în persoană, la centrul de recoltare.

Am sunat-o pe Miki și ea mi-a spus că se oprește la întoarcere, centrul de recoltare e pe traseul autobuzului ei. S-a oprit, era undeva după pra 17, dar ce să vezi, centrul se închide la 15.

Azi aveam programat să mergem cu David la control la medicul psihiatru, m-am învoit de la servici până la prânz, așa că de dimineața am zis să trag o fugă la centru să îl trec pe David pe lista de așteptare.

2-3 persoane la centru, în 5 minute mi-a venit rândul. Explic situația, mi se răspunde că poate fi trecut pe lista de așteptare și că dacă nu primim SMS că a renunțat cineva, să urmărim pe site-ul laboratorului când se anunță ziua de programări pentru luna viitoare și să venim să ne facem programarea în acea dimineață la ora 7….

Înghit în sec, îmi fac curaj și îi spun domnișoarei că pacientul este o persoană cu handicap grav, există vreo facilitate pentru el? Îmi spune că mă crede pe cuvânt, dar ar fi trebuit ca medicul de familie, pe lângă diagnostic (tulburări din spectru autist, normal…), să mai scrie nu știu ce altceva, pentru a putea avansa pe lstă…. Răspund, rezervat, deși eram aproape de limită, spunându-i că nu trebuie să mă creadă pe cuvânt, pentru că am o copie după certificatul de handicap în telefon. Nu e suficient…

Am plecat de acolo, plin de nervi, uitându-mă la colțul ăla de hârtie unde era scris 1538.

E trist că suntem tratați doar ca niște numere.

Mi-am adus aminte de poza de mai jos. De alții care spuneau că nu vor să fie numere. Și am oftat, deși în gând am înjurat și doar rugămintea lui David să nu fiu nervos m-a calmat.

Mă grăbesc să plecăm de acasă, programarea la psihiatru e la 11.