Prima dată am luat-o la fugă, la propriu pe panou, având în față mii de imagini cu Mike și David, care se cațără de vreo 3 ani. Erau imagini pe care le vedeam de fiecare dată când îi însoțeam la sală sau chiar atunci când îi asiguram. Nici eu nu știu când am ajuns sus. L-am anunțat pe Pele (instructorul de escaladă de la Verical Spirit Baicului) că am ajuns sus și că vreau să cobor. Am ajuns jos, mi-am desfăcut cele două carabiniere și m-am așezat pe bancă. M-am aplecat să-mi scot papucii de cățărat, care mă strâng puțin.
Așteptam acest moment de mult timp, mai ales de când Mike și David s-au cățarat, fie la sala de bouldering, fie la cea de escaladă. Deocamdată nu m-am pregătit fizic în niciun fel pentru asta, exceptând încălzirea obligatorie dictată de instructor, la care am văzut la propriu stele verzi.
L-am asigurat pe David pentru o urcare și apoi mi-a venit din nou rândul. Mi-am închis cu grijă cele două carabiniere, am primit acceptul instructorului și m-am întors cu față spre panou. Am început din nou să urc. Traseul nu era unul impus, puteam să-mi aleg orice priză, așa îmi spusese Pele.
O priză portocalie mare pentru mâna dreaptă și una galbenă pentru cea stângă. La picioare erau niște prize medii, le reperasem în grabă înainte să mă urc. Am continuat până pe la jumătatea traseului. Deja îmi tremurau mâinile. Sau credeam eu că-mi tremură. I-am zis lui Pele că vreau jos. Am coborât și el m-a întrebat ce s-a întâmplat. I-am zis că îmi tremurau mâinile. ”Și ce dacă?”, îmi spune el. ”Păi, urma să cad”, zic eu. ”Dar nu ai căzut, mi-ai spus că vrei să cobori și ai coborât! Dacă nu apucai priza cum trebuie atunci poate cădeai”.
Am făcut o pauză de câteva minute când l-am asigurat din nou pe David (sau pe Ioana, nu mai țin minte). M-am pregătit din nou să urc. Cu multă atenție, mi-am ales prizele. Am trecut de jumătate și am simțit din nou că-mi tremură mâinile. Îmi sunau în minte cuvintele lui Pele. Am pus mâna stângă pe o priză bună, dreapta pe una cam mică. Apoi m-am uitat în jos ca să-mi aleg o priză pentru piciorul stâng. Atunci, corpul meu, neobișnuit cu acrobatica escaladei, a ajuns într-o poziție instabilă. Mâinile nu mă mai ajutau de loc. Și am plutit în aer. O secundă maxim. Am întins din reflex mâinile către coarda întinsă și am simțit zmucitura în ham. Apoi coborârea a fost lentă, Pele lasând coarda să alunece lent prin dispozitivul de asigurare. Odată ajuns cu picioarele pe pământ, Pele mi-a confirmat că am căzut în coardă. Prima dată.
Am mai căzut aseară de două ori. De fiecare dată pe la jumătatea panoului. Când am ajuns din nou la sol, Pele mi-am spus că-mi ajunge pentru prima zi.
Aseară am adormit rupt de oboseală, dar fericit că am luat decizia cea mare, să încep alături de Mike și David escalada. Știu că mai am mult de muncă, trebuie să dau jos multe kilograme și să mă antrenez mult, dar mă bucur că în mintea mea s-a apăsat butonul.
Mulțumesc David și Mike, mulțumesc Pele!
Comment
am mers si eu de cateva ori la sala de alpinism insa din nu stiu ce motiv am abandonat. daca ma gandesc ma bine poate revin cat de curand.