Totul se reduce la Pink Floyd #auditiadesambata

Vine un moment când trebuie să asculți Pink Floyd. Și când spun Pink Floyd, nu mă refer la Another Brick In The Wall part 2, care chiar dacă este  o piesă genială, reprezintă trupa britanică doar în sfera albumului The Wall și a isteriei adusă de acesta. Mie personal îmi place, de aproape 25 de ani, Dark Side Of The Moon.

Îmi place mult de tot și am fost foarte fericit când am găsit în magazin vinilul reeditat în 2016. Ediția originală a fost presată în 1973 și vinilurile din acea vreme se vând cu bani grei pe site-urile de licitații, confirmându-mi parcă preferința pentru Dark Side Of The Moon.

Am ascultat integral acest album de cel puțin 50 de ori până acum, pe toate suporturile posibile, mai puțin pe vinil. De data asta s-a schimbat totul. Chiar și la volum mic.

Vocea și chitara lui Gilmour se îmbină grozav cu basul lui Waters, și totul se completează cu tobele lui Mason și clapele lui Wright. Este formula perfectă, din punctul meu de vedere.

Dinamica sunetului pe acest vinil e grozavă. Fie că ascult solo-ul de chitară a lui Gilmour, sau vocea necunoscutei (de atunci) Clare Torry îmbinate cu murmurele lui Wright din The Great Gig in the Sky, nu contenesc de mă simți uimit din nou de viniluri. Iar tobele lui Mason în Time sună de parcă bateristul stă lângă mine și execută matematic partitura, întrerupte doar de basul lui Waters.

Și așa cum v-am mai spus, echipamentele pe care îmi ascult acasă vinilurile sunt departe de clasa high end. Pickup-ul este un NAD 5120 fabricat în 1991, căreia i-am schimbat doza cu un model Audio Tehnica AT91 cumpărată de la AVStore. Desigur că din lanțul audio nu lipsește preamplificatorul, un model DIY făcut de mine, cu tuburi electronice. Nu vreau să-mi imaginez cu s-ar auzi pe niște echipamnte profesionale…

Să revin însă la Dark Side of the Moon. Publicat în 1973 de Harvest Records, albumul vine după Meddle și după turnee obositoare în toată lumea. Presiunea pusă pe trupă era imensă, fantoma lui Syd Barrett încă bântuia audiența și ideea lui Waters de a cânta despre toate astea au dat un album genial, care se estimează că s-a vândut în peste 4o milioane de copii. (Wikipedia dă chiar 45 milioane!).

Pe album veți găsi 10 piese, din care sincer nu poți da deoparte niciuna. Toate sunt așa cum mulți spun piese publicate înaintea vremurilor lor, care se pot asculta și acum și peste alți 40 de ani, fără a avea impresia că e muzică veche….

Iată cele 10 piese:

1. Speak to Me
2. Breathe (In The Air)
3. On The Run
4. Time
5. The Great Gig in the Sky
6. Money
7. Us and Them
8. Any Colour You Like
9. Brain Damage
10. Eclipse

Album s-a reeditat de mai multe ori, inclusiv într-o versiune SACD 5.1 folosind benzile originale dar plasând astfel ascultătorul în mijlocul formației, aducând o implicare totală a acestuia. Sunt partizan al muzicii stereofonice dar cred că mi-ar plăcea să ascult o dată SACD-ul cu vresiunea 5.1 🙂

În vinilul reeditat anul trecut am găsit și două postere, care m-au ajutat să realizez setup-ul din această seară.

Mie îmi place cel mai tare Time, dacă aș ști să cânt la chitară sau dacă aș avea voce, asta e piesa pe care mi-ar plăcea să o pot interpreta.