Review pentru un gadget care nu s-a fabricat încă

Review pentru un gadget care nu s-a fabricat încă

Vineri am participat la Școala Flanco, unde Victor Kapra ne-a vorbit despre blogging, tehnologie și social media.

Am avut de făcut o temă împreună cu echipa numărul 3, un articol în care să utilizăm termeni specifici și cuvinte obligatorii.

Articolul pe care l-am scris cu colegii mei Ciprian Stoicescu, Magda Bălțatu și Alin Luca a câștigat, așa că am hotărăt să-l public. Le mulțumesc mult, am făcut o echipă faină și ne-am simțit bine!

Iată-l mai jos:

Temă
Redactați un text pentru blog (aproximativ 3000 de semne)
Folosiți obligatoriu în text 10 termeni:
a.    5 specifici tehnologiei
⁃    Smartphone
⁃    Dronă
⁃    Cloud
⁃    Facebook Live (transmisie video)
⁃    4G
a.    5 care nu au neapărat tangență cu tehnologia
⁃    Șaormă
⁃    Toamnă
⁃    Cățel
⁃    Leagăn (din parc)
⁃    Hipster
Timp: 1 oră


M-am hotărăt abia astăzi să testez drona Phantom 7 și am ales ca poligon parcul Carol, unde-i place atât de mult lui David să se dea în leagăn.
Nu era nimeni pe aleea pustie, așa că am decolat rapid, dar dintr-o eroare de pilotaj, am sărit gardul viu și am ajuns pe bulevard.

Asta îmi aduce aminte de examenul pe care l-am dat acum două săptămâni pentru permisul de pilotaj al dronei. Instructorul îmi spusese ca la decolare să iau în considerație vântul, care te poate arunca de pe traseu oricând și asta poate fi periculos.

La 30 de km pe oră, imaginea transmisă de Phantom 7 folosind streaming prin 4G este suficient de cursivă pentru a desluși amănunte ale străzii care îmi este atât de cunoscută. Am pășit de multe ori pe ea, dar în zbor e prima dată când trec. Și asta mi-a oferit surprize plăcute.

Când m-am dezmeticit, eram deja în zbor la 200 de metri de parc. Am ajustat altitudinea și am coborât pentru a mă orienta mai bine.
Controlul dronei este facil atunci când capeți experiență suficientă. Până atunci puteți folosi, așa cum am făcut și eu, mai întâi oprirea la punct fix și apoi întoarcerea automată la bază. La punct fix am setat-o și când i-am făcut poza de mai jos.

drona_phantom7

Chiar la colț, am trecut în viteză de Thora, cățelul de care are grija Marius. A scos-o și azi la plimbare și se pare că zumzăitul emis de drona Phantom 7 nu a deranjat-o prea tare. S-a uitat curioasă către mașinăria zburătoare și apoi s-a așezat, moment în care i-am și făcut o poză. Fain obiectivul, nu-i așa?

Thora

Poate că imaginea era așa de clară și pentru că în diminețile de toamnă, temperatura scăzută face aerul mai transparent. Dar oricum, sunt sigur că l-am recunoscut din goană și pe Alin. El e hipsterul al cărui reportaj transmis prin Facebook Live m-a făcut să pierd metroul de dimineață pentru că am vrut să-l urmăresc până la final și știu că între stații semnalul nu este mereu așa de bun.

Zborul dronei continuă lin, până când mi-am adus aminte că softul de dirijare are o opțiune de salvare în cloud a imaginilor capturate, pe care desigur că am uitat să o activez. Așa că trebuie să aterizez, deoarece activarea întrerupe traficul de date de pe smartphone și nu aș vrea să intru în geamul de la Calif (deși mi-ar fi plăcut să-i supăr , cu aluzie la faptul că ei nu fac niciodată shaorma…).

Am profitat de această ocazie pentru a reveni în parcul încă pustiu, unde am continuat testele nestingherit de nimeni. Vroiam neapărat că mă conving ceea ce îmi spusese Victor cu o seară înainte.

El susținea că modelul acesta de dronă filmează foarte bine și că va fi foarte căutat la reducerile de Black Friday din acest an de la Flanco. Și pentru asta ar trebui să vă spun că veți plăti doar 3528 de RON dacă vă grăbiți și folosiți codul de promoție #tehnologiepesteașteptări.

 

26

No Responses

Write a response

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.