Duminică, Tata Puiu a cedat ultima lui partidă de șah

Duminică, tata s-a dus, la 83 de ani. De câțiva ani îl chinuia un Alzheimer sever, care a avansat galopant, transformându-l dintr-o persoană super lucidă, exactă și inteligentă într-o umbră lipsită de personalitate și putere.

Ultimele trei luni au fost grele, perioadele de luciditate fiind limitate și din ce in ce mai rare. A slăbit mult, a mâncat extrem de puțin, până spre de loc. S-a stins duminică acasă, cu Gabi și Andreea lânga el.

Mi-l amintesc că atunci când eram copil, ieșeam la joaca in fata blocului și îl vedeam de departe venind. Toamna, iarna și primăvara purta costum și cravată, iar vara cămașă cu mânecă scurtă. Mă vedea și el de departe și eu ii făceam un semn de salut, îmi răspundea la fel și amândoi știam că pentru fiecare dintre noi totul era bine. Pe ceilalți copii, atunci când veneau părinții lor îi luau la întrebări legat de școală. Tata nu mă întreba, știa că atât cât puteam, mă ocupam de școală, chiar dacă am fost mereu un elev mediocru.

Mi-l amintesc odată destul de supărat pe mine, pe bună dreptate, atunci când într-o excursie in Delta Dunării, desi mă avertizase de mai multe ori, evident că mi-am dat cu toporul în degetul mare de la piciorul stâng, unde și acum îmi crește unghia strâmb.

Cănd eram foarte mic, atunci când pleca cu diverse treburi de acasă, vorbea codificat cu mama, intreband-o dacă ar trebui sa ia cu el și „obiectul”, care evident eram eu. Până când într-o zi i-am zis că „obiectul” e gata și vine cu el. De atunci, mulți prieteni și colegi de-ai lui și ai mamei mă strigau „obiectul”. (Povești spuse de el și mama, eu nu îmi amintesc întâmplarea. Dar numele de „obiectul” mi-a rămas.)

Mi-l amintesc când am avut prima discuție așa mai de adulți, prin clasa a șasea, când mi s-a propus să fiu sportiv legitimat la clubul de tenis. Atunci a venit prima dată să mă vadă jucând. A vorbit și cu antrenorul și când am plecat acasă împreună mi-a zis că nu crede că pot alege între tenis și școală și că ar fi înțelept să păstrez tenisul doar că pe un sport practicat, dar nici vorbă de concursuri etc. Era pe vremea comunismului și accesul la sportul de performanță presupunea conexiuni și relații pe care nici el și nici mama nu le aveau. Am rămas cu tenisul in suflet și imprimat in reflexe ale mâinii drepte.

Mi-l amintesc muncind de zor la motorul Daciei, pe care îl cărase până în casă și îl demontase pentru a-l segmenta. Cu sudoarea curgând pe el, țigarea in colțul gurii, concentrat asupra șublerului.

Mi-l amintesc cat de mândru era că singurii lor bani puși deoparte înainte de revoluție s-au dus pe un calculator Cobra, la care lucram in fiecare zi și care evident că mi-a schimbat viața în bine. Mai târziu, in facultate, era fericit că prin Autocad îmi învinsesem lipsa talentului la desen tehnic. Văzând cât de simplu făceam planșele, îmi spunea că și-ar fi dorit să facă și el asta, atunci când desena la rândul lui în facultate, chiar și pentru alții, pentru un venit suplimentar.

Mi-l amintesc așteptându-mă in gară la Brăila, după un teribil accident montan, când am pierdut un foarte bun prieten și eu am fost destul de aproape de moarte. Atunci m-a îmbrățișat foarte puternic la coborârea din tren și mi-a spus că el, mama și Gabi sunt alaturi de mine in zilele grele care urmau, atunci când l-am înmormântat pe Adrian.

Mi-l amintesc zâmbind fericit atunci când el și mama au cunoscut-o pe Mikișor și ne-a servit cu vin de soc făcut de el, rece și acidulat ca șampania.

Mi-l amintesc discutând la telefon cu el, in vremea când mama era bolnavă și noi tocmai aflasem de autismul lui David. Eu voiam să ne scuzăm că noi nu puteam să venim prea des să o vedem pe mama, iar el mă liniștea și îmi spunea că David e mai important și că el și mama au discutat și că trebuie să ne ocupăm de David.

Mai târziu, după ce mama s-a dus și Alzheimer-ul se instala, mă suna și după ce se interesa de David și Mikișor, îmi spunea că e ceva cu el, pentru că nu-i mai bătea la șah pe unii jucători virtuali cu coeficient mult mai mic decât el. Și deși începuse să ia notițe și să planifice totul, lumea se năruia in jurul lui.

Mi-l amintesc spunându-ne că ne iubește, așa cum și noi i-am spus mereu lui David. Și evident că David ne spune asta mereu.

Duminică, Tata Puiu a cedat ultima lui partidă de șah. Drum lin!