Mingea e la Straja

Cupa Regelui la oină

Am răspuns cu mare curiozitate invitației lui Cristi pentru a merge la Cupa Regelui la Oină.
A fost prima dată în viața mea când am participat la un meci de oină și prima dată când am călcat pe stadionul Arcul de Triumf.

Cupa Regelui la oină

Cupa Regelui la oină

Ne-am așezat undeva mai sus, acolo unde stă Cristi de obicei la meciurile de rugby. (de altfel el a fost pentru noi gazdă și ghid astazi 🙂  )

Vremea era perfectă și m-am bucurat că am venit cu David și Mikișor și am participat împreună la un eveniment deosebit.
Primul meci de oină vizionat de noi a fost de fapt o finală.

În evenimentul patronat de Casa Regală a României, s-au înfruntat A.C.S. Frontiera Tomis Constanţa şi A.C.S. Straja Bucureşti.
Mikișor și David au citi cu atenție pliantele găsite pe scaune și s-au prins repede de regulile jocului.

Eu la început am făcut ceva poze și mi-a mai luat ceva timp până să înțeleg și scorul ajunsese deja la 4 la 0 🙂
Jocul mi s-a părut interesant și având șansa să văd cele mai bune două echipe din țară, am asistat la câteva faze foarte dinamice.

Spectatorii mai ”specialiști” decât mine participau activ la atmosfera meciului, identificând imediat situațiile periculoase pentru o echipă sau cealaltă.

Oina este sport național românesc și mă bucur nespus că odată trecut sub înaltul patronaj al Majestății Sale Regele Mihai I, s-au petrecut schimbări importante de imagine.

De curând, cu sprijinul Casei Regale a României,  acest sport a fost propus spre includere în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanitaţii UNESCO .Pe această listă, din România mai există obiceiul călușului și doina.

Meciul a fost un motiv de bucurie, atât pentru jucători cât și pentru spectatori, care în pauze au fost îmbiați cu mâncăruri tradiționale românești, sărmăluțe, mămăligă, mititei și desigur cu bere. Noi ne-am limitat la bere iar copiii au mâncat înghețată.

Eram să uit… A învins Straja București!

Pentru cei intersați de acest sport, iată site-ul oficial al Ferderației Române de Oină.
Am făcut mai jos câteva poze, vă las să le vizionați:

[masterslider id=”1″]

 

 

24

No Responses

Write a response

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.