Autismul este Goliat pentru David și încă unul din 45 de copii născuți în ultimii 18 ani

Autismul este Goliat pentru David și încă unul din 45 de copii născuți în ultimii 18 ani

Acum o săptămână David a împlinit 11 ani. Simt cum fără controlul nostru, timpul trece repede, mult prea repede. Pentru David și alți copii ca el, lupta împotriva autismului este cel mai crunt limitată de timp.

Pentru că David vrea să meargă la școală. Și merge.
David vrea să se joace cu copiii. Și se joacă.

Vrea să călătoarească, să se întâlnească cu prietenii noștri și să socializeze cât mai mult cu ei.

Dar pentru asta, cele 24 de ore ale unei zile nu sunt suficiente. Practic avem o idee bine conturată despre cum să luptăm cu autismul lui David. David se luptă alături de noi de aproape 9 ani cu acest inamic. Așa cum David nu e singur în lupta lui, nici inamicul său nu luptă solitar.

Autismul are de partea lui timpul. Pentru că în plus față de noțiunile pe care le învață orice copil de unsprezece ani, David și mulți copii autiști au multe de recuperat, din perioadele în care absorbția conștientă a informațiilor era foarte dificilă pentru el.

Goliat era la început un inamic mut și surd. Apoi, pe măsură ce David și-a însușit aceste două abilități esențiale ființei umane, ne-am îndreptat atenția către comportamente care îl țin deoparte pe David de colegii și prietenii lui.

Lipsa atenției, a concentrării, neînțelegerea unor situații sociale de zi cu zi opresc accesul copiilor autiști la activități atât de normale, cum ar fi orele de clasă, jocuri cu prietenii etc.

2 aprilie este ziua în care vă rog să zâmbiți măcar în gând unui copil autist și familiei lui. An de an, aș vrea să spun că 2 aprilie e o zi ca oricare alta și că autiștii sunt parte din societatea noastră. Dar e atât de greu…

E greu pentru oamenii normali să înțeleagă dorința unui copil autist de a se opri în mijlocul unei mulțimi de turiști pentru a fotografia un pod dintr-un unghi la care s-a gândit de mult timp și care să-i aducă o fotografie atât de mult dorită.

David are o vorbă: ”Vreau să fiu liber. Când mă lași liber?”
Da, din păcate trebuie să-i îngrădim libertatea așa cum o vede el, pentru a-l ajuta să se integreze într-o societate care are alt punct de vedere despre normalitate.

Ultimile statistici spun că (în SUA) unul din 45 de copii care au acum vârsta între 2 și 17 ani suferă de tulburări din spectru autist, într-o diversitate uluitoare. (sursa aici)

Încercăm să-i dăm lui David, armele cu care să lupte cu Goliat. Și praștia nu mai este de ajuns.

Prima armă este dragostea. Iubiți-i cât mai mult, chiar dacă vi se pare că ei nu întorc această iubire după standardele noastre. David ne spune că ne iubește, de multe ori și sunt convins că simte asta, nu e doar o expresie pe care o aude de multe ori de la noi în fiecare zi.

Din primele momente când am reușit să străbatem zidul care-l înconjoară, am observat că găsirea unui interes comun este o unealtă foarte valoroasă în străpungerea zidului. De-a lungul timpului am avut subiecte comune de discuție foarte diverse, unele dintre ele prelungite mult timp, până când în mintea sa se strecura o nouă idee.

Am vorbit de cabluri, conducte, interfoane, lifturi, Zootropolis, Harry Potter, capitale europene, vulcani, jungle ecuatoriale, instabilitatea politică a unor țări / regiuni, expediții 4 x 4 și multe altele.

Aș vrea astăzi să le mulțumesc din suflet tuturor prietenilor care de fiecare dată au răspuns întrebărilor repetate exhaustiv de David. Informațiile preluate de la ei sunt acum baza unor aventuri imaginare dar și reale ale lui David, unde participăm și noi.

Viața noastră își schimbă direcția în funcție de pasiunile lui David, de dorința lui de a explora locuri noi și de a vorbi cu prietenii. Dacă acum 6 – 7 ani ne vedeam foarte rar cu prietenii, acum nu trece săptămână fară să întâlnim cu oameni dragi nouă.

Știu că și acum, viața noastră nu este normală pentru mulți dintre cei care ne înconjoară. Dar asta e viața noastră. Orice încercare de a ne alinia orbește la ceea ce unii numesc normalitate, fără a fi conștienți de nevoile lui David ar fi o frână în aventura noastră continuă către un singur obiectiv: independență.

Pentru că trebuie să vă spun că asta ne dorim. Nu vrem note mari, vrem ca David să-și însușească niște noțiuni care să-i permită să profeseze o meserie pe care și-o va dori el și pe care o va face din tot sufletul lui și cu toată puterea.

Nu vrem ca el să fie inginer, economist, doctor, avocat sau orice profesie la care vă gândiți, decât dacă el va fi în stare să stuidieze pentru ea mai întâi și mai apoi să poată să-și susțină viața cu ea. Și îl vom susține din toată inima și cu toate eforturile necesare.

Te iubim mult, David, eu și Mikișor!
Să știi asta și să te bazezi pe dragostea și susținerea noastră toată viața.

Îți scriu direct pentru că știu că o să-mi citești acest articol. De mai multe ori.

6

No Responses

Write a response