Pe 16 mai suntem toți Alchimiști

Pe 16 mai suntem toți Alchimiști

Îl cunosc pe Make personal de puțin mai mult de un an. Blogul i-l urmăream de vreo 4 ani și prima dată l-am auzit cântând live tot acum vreun an, într-o întânire a membrilor Kooperativa 2.0. Și atunci nu numai că l-am ascultat, dar am și cântat, fiecare cât a putut, alături de Make.
Pentru că el e de profesie chimist, mai mult e doctor în chimie, e normal ca undeva în aventurile sale muzicale să se simtă amprenta profesiei.

O chimie transformată, ridicată de muzica folk la un alt nivel energetic.
Adică de fapt Alchimie. Pentru că atunci când pui suflet în ceva, lucrul acela devine un instrument fenomenal. Așa e și cu muzica lui Make. Insistența lui colosală în a populariza muzica folk se vede în formulele exacte pe care le aplică în muzica sa, precizie și armonie.

Alchimie este noul său album realizat integral pe versurile poetului și prietenului Sorin Poclitaru și avându-l ca producător muzical pe Victor Panfilov. La el au contribuit, printre alții, Vlady Săteanu (bas, Sarmalele Reci), Vova Sergheevici (tobe, Tavi Colen Band, ex-Spitalul de Urgență, ex-Bandidos), Cristian Mihai (nai, voci auxiliare), Lyuben Gordievski (keyboards, ex-Pro Consul).

Coperta albumului este realizată de un alt prieten – Radu Tudoroiu – printr-o tehnică foto ce implică fericianură de potasiu și azotat de amoniu, veche de mai bine de un secol, unul din primele procese fotochimice stabile utilizate în istoria fotografiei.

Pentru că mi-ar place să-l susținem cât mai mulți pe Make la lansarea albumului său, iată informații importante.
Spectacolul de lansare în București va avea loc luni, 16 mai, ora 19:00, în Sala Mică a Palatului Național al Copiilor din București (Bd. Tineretului nr. 8-10).

Biletele sunt disponibile exclusiv pe platforma iabilet.ro. Prețul biletelor este de 45 de lei. Cei care le achiziționează până pe 28 aprilie beneficiază de o reducere de 20%, perioada de early bird nefiind limitată pentru un anumit număr de bilete.

Sponsor principal: Domeniile Sâmburești

Parteneri: TNT Express România, Kooperativa 2.0., RFI România, SmartFM

Pentru informații suplimentare:

Telefon: 0740-194846

E-mail: make2000@gmail.com

www.facebook.com/MariusMatacheOficial

www.mariusmatache.ro

 

5

No Responses

Write a response