Îmblânzitorul de suflete

Îmblânzitorul de suflete

Manejul era îngrădit în totalitate cu pari și șipci de lemn, cu excepția intrării. Acolo, după ce a intrat cu David și cu murgul său Vifor, Mugur a întins câteva benzi textile.
”Asta e granița mea” spuse el, privindu-ne cu ochii săi pătrunzători. ”Acolo unde ați rămas voi – Mihai și Miki, părinții lui David, dincolo de benzile astea, rămâne tot ce ați adus cu voi. Autismul lui David și orice altă convenție care ne îngrădește percepțiile. Aici în manej ele nu mai există. Aici e pruncul David, călare pe Vifor și sunt eu, care veghez pentru el.”

Îl cunoscusem pe Mugur printr-o discuție telefonică purtată în urmă cu vreo 2 săptămâni, atunci când ne gândeam unde să-l ducem pe David în vacanță. Îl urmăream online de ceva timp și simțeam că trebuie să interacționăm și altfel. Când ne-am auzit prima dată, am vorbit aproape o oră, de parcă ne știam de ani de zile. Am stabilit atunci să mergem să-l vizităm și iată cum am ajuns la Cluj.

Clujul ne-a primit fain, cum altfel? Ne-a învăluit în șarmul său rapid, fără să ne gândim prea mult. Îi datorez mult acestui oraș și oamenilor lui, așa că voi reveni pe larg într-un articol viitor. Mă întorc acum la Mugur.

Încă de la telefon, Mugur a tranșat rapid relația dintre noi, atunci când m-am adresat lui cu ”Domnul Mugur”. ”Domnul e unul singur acolo sus”, mi-a spus el. Abia după ce ne-am întâlnit i-am aflat vârsta, adânc ascunsă printre liniile feței și de barba căruntă. Cu câțiva ani mai mare ca mine s-a dovedit a fi. Vreo cinci.

Când ne-am întâlnit la Roata Făget – pensiunea unde am fost cazați – noi coboram scările când l-am văzut. L-am strigat și el ne-a făcut semn rapid să-l urmăm. Ne-am urcat în mașina noastră și am plecat după el, pe un drum sinuos care pornește chiar de lângă pensiune. Am părăsit rapid asfaltul și ne-am pomenit pe un drum de pamânt, bine bătotorit. Deși plouase cu o zi înainte, am parcurs ușor cei vreo 2 – 3 km până la ferma lui Mugur.

Ne-a strâns câlduros mâinile și l-a ridicat în brațe pe David, privindu-l în lumina filtrată de norii care se risipeau goniți de vântul tăios din sud. Maia și Lira – doi căței simpatici și-au făcut rapid apariția adulmecând prietenos intrușii.

Mugur l-a urcat pe David pe Vifor. Vifor e un cal de talie medie, mai mare decât cei cu care David a mai mers până acum. Nu-i ajungeau picioarele la scări și Mugur ne-a spus să-l lăsăm așa, pentru că atât David cât și Vifor au nevoie de timp pentru a se cunoaște reciproc.

”Când Vifor se oprește, fă-l atent cu călcâiele și zi-i să pornească din nou”, spuse Mugur către David. Și puțin mai târziu i-a dat și o cravașă cu care să-l convingă pe Vifor să uite de prietenii lui atunci când se oprea în dreptul boxelor. ”L-a citit deja pe David. Știe că-i merge cu el și o să se oprească de fiecare dată când trece pe lângă boxele celorlalți cai.”

La început Vifor s-a oprit de multe ori. Mai târziu îl auzeam pe David spunând ”Hai, Vifor!”. Și Vifor pleca, nemaiașteptând mișcarea cravașei, care oricum lovea șaua și nu pe Vifor. Și David a învățat, în ritmul lui, cum să-l pornească pe Vifor.

David a făcut multe ture cu Vifor, timp în care Mugur ne-a povestit despre o mulțime de lucruri normale pentru el – fantastice pentru noi  – pe care le-a făcut și le face cu caii săi. A fost implicat în mai multe proiecte, cum ar fi http://calareincarpati.ro/, unde veți râde și veți plânge alături de Mugur traversând munți și dealuri din frumoasa noastră țară.

La sfârșitul ședinței, David l-a plimbat pe Vifor, ținându-l de hățuri și apoi Mugur l-a luat în brațe și l-a învârtit în aer fără ca David să protesteze vreun pic. Asta înseamnă încredere câștigată în mod natural, fără nicio constrângere. Fără nicio recompensă. Pentru David, Mugur însuși este recompensa pentru efortul pe care îl depune la școală și acasă în orele de terapie. Mugur i-a arătat o parte din câinii săi, un uliu șorecar și steagul dacic pe care cu mândrie îl afișează la intrare.

În cele 5-6 ore cât am stat împreună, Mugur a vorbit întruna, stârnit fiind de întrebările noastre. A povestit mult și din suflet și ne-a potrivit în suflet un sâmbure de liniște incredibilă.
Din lutul călcat în copitele cailor, Mugur ne-a modelat sufletele pentru a primi și a da mai multă iubire și a vedea frumusețile din jurul nostru.

Această mică vacanță ne-a adus multă liniște în suflet și lui David multă putere pentru noul semestru de la școală. Ne vom întoarce la tine, Mugure! Știi bine asta. Și așa cum ți-am mai spus, nicun mulțumesc nu e de-ajuns.
Vă las în compania unor imagini.
Am făcut multe poze și mi-a fost foarte greu să le selectez. Doresc să mulțumesc pe această cale prietenilor de la F64 și de la Canon, care mi-au completat cu generozitate trusa foto.
Am folosit în excursie Canon 6D, Canon 7D, cu obiectivele EF 70 – 200 F/4 L USMEF 24 – 105 F/4 L IS USM. Mai mult, David a făcut și poze pe film cu un Canon EOS 3000 – lucru care l-a surprins plăcut pe Mugur – vom duce în curând filmele la F64 pentru developare.

1

No Responses

Write a response