Dor de părinți pierduți sau plecați

Aseară am încercat să fiu alături de David și Mikișor care erau triști pentru că bunicul lui David , tatăl lui Mikișor pleacă pentru câteva luni în Spania. Mi-a fost greu să-mi găsesc cuvinte care să-i ajute, pentru că mă gândeam la mama, care s-a stins exact acum trei ani. Și nu-mi dau seama care durere e mai grea. O despărțire de părinți, pierduți sau plecați e o suferință cruntă pe care fiecare o simțim în felul nostru.

David a plâns aseară pentru că bunicul lui preferat va fi plecat. Eu m-am luptat să nu plâng, deși gândul îmi era deja plecat către mama. I-am scris câteva rânduri. Prea puține.

”Se împlinesc trei ani de când te-ai dus. Trei ani de când Bunul Dumnezeu a pus capăt suferinței tale. Știam că va veni acel moment, dar nu eram pregătit pentru a te pierde. Și acum simplul gând îndreptat către tine imi aduce acea durere în suflet pe care o simți doar o dată în viață.

Încerc să mi te imaginez altfel decât suferind. Dar știi și tu că viața noastră ne-a adus încercări neașteptate. Îmi amintesc că eram trist pentru că nu te puteam vedea mai des, mai ales atunci când cancerul îți consuma fiecare celulă a corpului tău. Ne-ai zis atunci să nu ne facem griji pentru tine și că grija noastră trebuie să fie David.

Mă bucur că măcar o data ai simțit o îmbrățișare voluntară a lui. Când te-a văzut ultima dată David, îmi amintesc că pur și simplu te-a epuizat venind lângă tine în pat, luându-te de mână și vorbind cu tine. Să știi că David e mult mai bine. Trece clasa a treia și e un copil superb care începe să simtă și să se comporte ca un copil tipic.

Noi suntem bine, eu și Mikișor și David. Și tata e cu noi acum și ne ajută cu David și azi de dimineață am citit în ochii lui tristețe multă când mi-a reamintit ce zi e astăzi.

Închid ochii și te văd zâmbind. Ar trebui să fac asta mai des. Ne e dor de tine, mami!”