Primul DSLR

Viața unui DSLR – întâia și ultima expunere

A fost primul meu DSLR. Atunci când s-a stricat, nu aveam timp și nici putere sa ma mai gândesc la el. L-am înlocuit cu alt DSLR la un an de la defecțiune și pe el l-am lăsat într-un rucsac foto vechi.
Pe Rebel mi l-a cumpărat un prieten, din SUA, de unde i se trage și prima poză (martie 2005)  – cățelul lui Cristi – atunci stabilit in Spokane, Seattle, Washington. L-am așteptat o lună până a ajuns la mine…
Ultima poză a fost cu David și un motan, la Armeni, Sibiu (august 2010). David nu vorbea atunci, deși avea 4 ani. Erau timpuri grele pentru noi.
Apoi toate pozele au ieșit negre (obturatorul defect). După socoteala mea (sunt mai multe moduri de calcul pe internet), Rebelul ar fi făcut 37380 expuneri. Dacă iau în considerare o eroare de 10 % (formatări de carduri etc) m-aș putea opri la 35000 fotografii. Pentru un profesionist nu înseamnă nimic. Pentru un amator ca mine înseamna 5 ani, locuri  și clipe de neuitat.
Cea mai iubită fotografie: David la vârsta de o zi, în brațe la Mikișor.
Zilele trecute l-am scos pe Rebel din rucsac, i-am încărcat bateriile și m-am gândit că poate îl voi repara. Din nefericire, am aflat că e prea târziu, cei de la service-ul Canon nu mai au piese de schimb pentru el…
Adio, prietene drag!

[pe2-image src=”http://lh5.ggpht.com/-ZX7WGb4RPRs/VOt1mKTlQYI/AAAAAAAAFcs/nn5IYp-sluA/s144-c-o/canon%252520001.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/115572708506585947775/ViataUnuiDSLR#6119113817174917506″ caption=”Prima 03.03.2005″ type=”image” alt=”canon 001.jpg” ] [pe2-image src=”http://lh4.ggpht.com/-UtIpTuezcn8/VOt1lrT6A6I/AAAAAAAAFcg/GCAzu_F2x_U/s144-c-o/CRW_7363.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/115572708506585947775/ViataUnuiDSLR#6119113808854778786″ caption=”Ultima – 15.08.2010″ type=”image” alt=”CRW_7363.jpg” ] [pe2-image src=”http://lh4.ggpht.com/-tJsbwcHaz6Q/VOt1lTknUpI/AAAAAAAAFco/uNVcdrgBigY/s144-c-o/IMG_1242.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/115572708506585947775/ViataUnuiDSLR#6119113802482406034″ caption=”Ce zice acum” type=”image” alt=”IMG_1242.jpg” ] [pe2-image src=”http://lh3.ggpht.com/-5esIa8dioZ8/VOt1makyWsI/AAAAAAAAFcw/sZtc9BfaSY0/s144-c-o/mikisor_si_david.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/115572708506585947775/ViataUnuiDSLR#6119113821542046402″ caption=”Cea mai importanta si iubita poza – David in varsta de o zi – 26.03.2006″ type=”image” alt=”mikisor_si_david.jpg” ] [pe2-image src=”http://lh6.ggpht.com/-a3G7aivvmnE/VOt1lm4waNI/AAAAAAAAFcY/zRZX7vivo3A/s144-c-o/IMG_1245.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/115572708506585947775/ViataUnuiDSLR#6119113807667161298″ caption=”Rebelul” type=”image” alt=”IMG_1245.jpg” ]

2

No Responses

Write a response